Chiar sunt extratereștri!**

Chiar sunt extratereștri!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbaliștii spanioli au evitat presa română și la aeroport, și la hotel
Catalanii i-au ignorat și pe fanii strânși la hotel, Puyol fiind singurul care a acordat câteva autografe

Sosirea starurilor lui FC Barcelona în România este privită ca unul dintre evenimentele anului în România. Catalanii au aterizat aseară la București, iar în afara conferinței de presă organizată azi la prânz (ora 12:00), fotbaliștii spanioli nu vor mai putea fi văzuți decât pe gazonul Arenei Naționale.
Programată inițial pentru ora 20:30, venirea lui Messi și a colegilor săi a fost mult mai rapidă. Puțin după ora 19:00, atunci când peste București începuseră să cadă primi stropi de ploaie, vedetele legitimate în Catalunia au coborât pe pista aeroportului „Henri Coandă”. Câteva zâmbete aruncate celor care-i fotografiau în jur și atât. Presa, exceptând posturile TV Digi și Realitatea, care vor transmite meciul, nu a avut acces.

Cu Normandia la hotel
La capătul pistei, starurile catalanilor au fost întâmpinate de un obișnuit autocar Normandia, cu geamuri fumurii. Doar hârtia din geam anunța că în el se afla grandioasa Barça. Jucătorii s-au urcat liniștiți și, pe drumul la hotel, Alves și Villa își anunțau deja fanii pe Twitter că au ajuns la București. La hotel, aceeași grabă ca și pe aeroport.
Singurul care s-a îndurat să bage în seamă cele câteva zeci de fani care au înfruntat ploaia pentru a-și aștepta favoriții a fost Puyol. Conjunctural doar, căpitanul Barcelonei apropiindu-se de grupul de suporteri doar ca să-și recupereze bagajul. Trei semnături, iar apoi fuga în hotel, acolo de unde spaniolii nu mai au de gând să iasă până la ora meciului.

Niciun antrenament la București
De fapt, spaniolii au fost destul de reticienți înaintea acestei vizite. Au refuzat să se antreneze la București, preferând să rămână la Göteborg, acolo unde au disputat ultimul amical, cel cu Manchester United (2-0), iar interacțiunea cu România se va rezuma la o conferință de presă organizată azi, la ora 12:00.

Nici după meci spaniolii nu au de gând să exagereze cu generozitatea și, în afara câtorva cuvinte pe care starurile spaniole le vor spune în zona mixtă, nu se va mai organiza nicio conferință de presă. Delegația Barcelonei va pleca la finalul amicalului cu Dinamo direct către aeroport, urmând să se întoarcă în Catalunya puțin după miezul nopții.


Delegația Barcelonei s-a cazat la etajul 8 al hotelului Radisson Blu, acolo unde vor servi și masa


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×